Ezekiel 43

Gloria lui Dumnezeu se întoarce în Templu

1M-a dus apoi la poartă, poarta care dădea înspre est. 2Și iată că gloria Dumnezeului lui Israel venea dinspre est. Glasul Lui era ca vuietul unor ape mari, iar pământul strălucea de gloria Lui. 3Vedenia aceasta era ca vedenia pe care am văzut-o înainte, ca vedenia pe care am avut-o când a venit să distrugă cetatea și ca vedeniile pe care le-am avut la râul Chebar. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ. 4Gloria Domnului a intrat în Casă pe poarta de est. 5Atunci Duhul m-a ridicat și m-a dus în curtea interioară. Și iată că gloria Domnului a umplut Casa.

6În timp ce omul stătea lângă mine, am auzit pe Cineva vorbindu-mi din Casă. 7El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul tronului Meu, locul unde stă talpa piciorului Meu. Aici voi locui în mijlocul fiilor lui Israel pe vecie. Cei din Casa lui Israel și regii lor nu vor mai profana Numele Meu cel sfânt prin prostituția
Termenul se poate referi la prostituția sacră, parte a unor ritualuri canaanite, sau la adulterul spiritual.
lor și prin trupurile moarte ale regilor lor la moartea lor.
8Când își puneau pragul lângă pragul Meu și stâlpii ușilor alături de stâlpii ușilor Mele, nefiind decât un zid între Mine și ei, Îmi profanau Numele Meu cel sfânt prin urâciunile pe care le comiteau. De aceea i-am distrus în mânia Mea. 9Acum, să îndepărteze dinaintea Mea prostituția lor și trupurile moarte ale regilor lor, iar Eu voi locui în mijlocul lor pe vecie.

10Tu, fiul omului, vorbește Casei lui Israel despre Casa aceasta pentru ca să le fie rușine din cauza nelegiuirilor lor. Lasă-i să-i măsoare planul. 11Dacă le va fi rușine de tot ce au făcut, fă-le cunoscut planul Casei cu structura ei, cu ieșirile ei, cu intrările ei – întregul plan cu toate reglementările lui, întregul plan cu toate legile lui. Așterne toate acestea în scris, de față cu ei, ca să respecte cu strictețe întregul plan și toate reglementările lui.

12Aceasta este Legea cu privire la Casă: întreg teritoriul de pe vârful muntelui, de jur împrejur, este preasfânt. Iată, aceasta este Legea cu privire la Casă.

Altarul și consacrarea lui

13Iată care sunt măsurile în coți ale altarului, cotul acesta fiind mai mare cu un lat de palmă decât cotul obișnuit: jgheabul
Cu referire, probabil, la baza altarului care avea un jgheab.
este de un cot adâncime și un cot lățime, cu o margine, de jur împrejur, de o palmă.
O palmă întinsă, mai mare decât latul de palmă; aproximativ 0,27 m.
Iată care este înălțimea altarului:
14de la jgheabul așezat pe pământ până la pervazul de jos este o înălțime de doi coți, cu o lățime de un cot. De la pervazul cel mic până la pervazul de sus este o înălțime de patru coți, cu o lățime de un cot. 15Vatra altarului este de patru coți înălțime, iar din vatră se înalță patru coarne. 16Vatra este de doisprezece coți lungime și doisprezece coți lățime, având patru laturi și alcătuind astfel un pătrat. 17Pervazul de sus este de paisprezece coți lungime și paisprezece coți lățime și are patru laturi, cu o margine de jur împrejur largă de o jumătate de cot și cu un jgheab de jur împrejur de un cot. Treptele altarului sunt în partea lui de est“.

18El mi-a zis: „Fiul omului, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată care sunt reglementările cu privire la altar pentru ziua când va fi construit ca să fie aduse pe el arderi-de-tot și să se stropească pe el sânge. 19Să le dai preoților un taur ca să aducă o jertfă pentru păcat, și anume leviților care sunt dintre urmașii lui Țadok și care au dreptul să se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Stăpânul Domn. 20Să iei din sângele lui și să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colțuri ale pervazului de sus și marginea, de jur împrejur. Să curățești astfel altarul și să faci ispășire pentru el. 21Să iei taurul adus ca jertfă pentru păcat și să-l arzi în locul stabilit pentru aceasta, lângă Casă, în afara Sfântului Lăcaș.

22A doua zi să aduci ca jertfă pentru păcat un țap fără cusur. Să curățească astfel altarul cum l-au curățit și cu sângele taurului. 23După ce vei termina curățirea, să aduci un taur fără cusur și un berbec din turmă fără cusur. 24Să-i aduci înaintea Domnului, iar preoții să arunce pe ei sare și să-i aducă Domnului ca ardere-de-tot.

25Șapte zile la rând să aduci câte un țap pe zi ca jertfă pentru păcat, precum și câte un taur și câte un berbec din turmă, toți fără cusur. 26Timp de șapte zile, preoții să facă ispășire pentru altar și să-l curățească; astfel îl vor dedica pentru slujbă. 27Când se vor încheia aceste zile, începând din ziua a opta, preoții să aducă pe altar arderile voastre de tot și jertfele voastre de pace și Eu vă voi accepta, zice Stăpânul Domn»“.

Copyright information for RonNTR